Drumeție la ”doi pași” de centrul orașului

Deși încă timpurie, primăvara nu se lasă așteptată prea mult nici în acest an. În cinstea ei și în vederea arderii caloriilor suplimentare acumulate peste iarnă 🙂 , nimic nu poate fi mai plăcut și util decât o plimbare pe dealurile din nordul Băii Mari. Pentru sâmbăta asta (5 martie 2016) am ales să urc pe Piatra Tâlharului iar apoi pe Vf. Iricău, sperând să prind și câteva cadre interesante cu orașul. Traseul care începe din strada Castanilor trece  pentru început printre gardurile băimărenilor proprietari în zonă, ca un labirint flancat de gardurile vii și de sârmă. După circa 350m liniari parcurși și 50m diferență de nivel, se ajunge la liziera pădurii care reprezintă în acest caz și limita rezervației de castani, sub denumirea ei completă ”Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare”, iar după trecerea prin stânga unor gospodării izolate și un urcuș susținut de încă 100m diferență de nivel se ajunge la Piatra Tâlharului (pe maghiară Tolvaj Denes) unde cu siguranță realizăm că priveliștea  a meritat efortul. Până în acest loc putem urca în circa 45 de minute, iar în apropierea punctului de belvedere poteca devine marcată prin cruce albastră, marcaj ce vine dinspre Valea Roșie. Odată cu marcajul turistic apar și niște marcaje cu galben și roșu ce indică faptul că pădurea este în proprietate privată, după cum am aflat acest lucru de la domnul Medan cu are m-am întâlnit pe potecă în timp ce cobora de pe ”Tolvaj”, unde fusese și el într-o plimbare.

harta

La punctul de belvedere am făcut câteva fotografii cu orașul, moment în care am realizat că era util să fi adus și un trepied pentru imagini mai clare cu teleobiectivul dar până la urmă m-am descurcat sprijinind aparatul foto pe o piatră 🙂 . Aici este locul în care v-ar părea rău și vouă să nu fi adus aparatul foto așa că evitați această greșeală!

De la Piatra Tâlharului drumul devine din ce în ce mai puțin solicitant și se transformă într-o plimbare pe o potecă largă ce urmează creasta dealului, prin pădurea de stejar în care se ivesc la un moment dat și castanii. Din păcate boala denumită ”cancerul castanului”, cauzată de ciuperca Cryphonectria parasitica, introdusă accidental prin anii 70, odată cu niște puieți din străinătate,  a decimat aproape complet castanii, exemplarele  rămase în picioare au un aspect extrem de chinuit, cu coaja despicată și contorsionați.

Poteca largă și extrem de plăcută, de parcă ar fi o prelungire a unor alei din parcul municipal, printr-o suită de urcușuri și coborâșuri line, trece pe lângă o defrișare ce deschide orizontul spre nord către vârfurile Strâmba și Igniș situat în fundal, iar apoi la circa 1,3km de Vârful Iricău, marcajul cruce albastră se îndreaptă spre dreapta (nord) în timp ce drumul meu se continuă înainte până pe vârf. La 100m de la Vârful Iricău (636m), spre sud,  se află o defrișare creată pentru liniile de curent ce alimentau minele din zonă în timpul ”răposatului” și a răposatei industrii miniere, în locul căreia pădurea a început să se regenereze, dar care încă reprezintă un punct de priveliște excelent a Băii Mari și a noilor realizări ale capitalismului contemporan 🙂 (cel mai mare centru comercial din regiune).

La întoarcere, fiind încă devreme, am hotărât ca în loc să cobor de pe Iricău spre strada Nucului, să merg spre valea Roșie ca să vizitez o mică galerie de mină săpată din daltă la începuturile mineritului din zonă. Galeria are o lungime de circa 10m, înălțime de 1,6m și lățime de 0,7m, fiind ușor accesibilă și o mărturie a eforturilor care se făceau în trecut pentru a aduce la suprafață bogățiile care au contribuit la menținerea și dezvoltarea Băii Mari.

De la galeria de mină se ajunge în circa 10 minute la strada Valea Roșie și înapoi în ”civilizație” de la care am reușit să facem abstracție în această mică incursiune în natura din proximitatea orașului!

Alexandru Mureșan

Asociația Geoinfo

Comentariile sunt închise.